Responsabil:

prosumator

Procesul de racordare la rețeaua electrică începe când depui o notificare de racordare (Anexa 5) către noi, operatorul de distribuție. Descarcă notificarea de mai jos, completeaz-o și trimite-o către noi din contul tău online pe care-l vei folosi și pentru ceilalți pași din procesul de racordare.

Descarcă notificarea de racordare pentru prosumator – Anexa 5
Descarcă
Creează un cont online

Responsabil:

distribuitor

Durată estimată:

7 zile lucrătoare

Verificăm notificarea și celelalte acte depuse și revenim cu un răspuns către tine în maximum șapte zile lucrătoare. De asemenea, te informăm că în 15 zile vom emite ATR-ul și că va fi nevoie să depui documentele specifice instalației tale de producere. Îți vom transmite răspunsul nostru în contul online.

Creează un cont online

Dacă documentele sunt complete și corecte, vei primi factura pentru ATR. După plata facturii, vei primi ATR-ul. Informații despre costurile legate de emiterea ATR-ului și racordare găsești aici. Instrucțiunile de plată se regăsesc în factura emisă. În cazul în care documentele sunt incomplete sau incorecte, vei primi un răspuns cu clarificări sau modificări necesare.

Responsabil:

distribuitor

Durată estimată:

15 zile lucrătoare

Operatorul de distribuție stabilește soluția tehnică de racordare (traseul și materialele necesare) în termen de cel mult 15 zile lucrătoare. Aceste detalii vor fi incluse în ATR pe care îl vei primi după achitarea facturii. Dacă nu ești mulțumit de soluția tehnică propusă, poți contesta ATR-ul în termen de 30 de zile calendaristice. Noi îți vom răspunde în maximum 30 de zile calendaristice.

Creează un cont online

Responsabil:

prosumator

Pentru a începe lucrările de racordare la rețea, trebuie să alegi dacă le vei efectua cu operatorul de distribuție sau cu o firmă atestată de către ANRE. După alegerea opțiunii, asigură-te că ai achitat factura pentru ATR, dacă nu ai făcut-o deja. Odată obținut ATR-ul, descarcă cererea pentru încheierea contractului de racordare de aici , completeaz-o și trimite-o către noi din contul tău.

Creează un cont online

Responsabil:

distribuitor

Durată estimată:

3 zile lucrătoare

După evaluarea cererii, dacă toate informațiile sunt corecte și complete, îți vom transmite contractul de racordare în cel mult trei zile lucrătoare.

Responsabil:

prosumator

Semnezi contractul de racordare pe care l-ai primit de la noi.

Responsabil:

prosumator

Achiți costurile de racordare, conform detaliilor din contractul de racordare.

Responsabil:

distribuitor sau firmă

Durată estimată:

90 de zile calendaristice

Operatorul de distribuție sau firma atestată de către ANRE va proiecta și va executa lucrările de racordare. În acest pas, pot fi necesare anumite documente sau avize suplimentare pe care le va obține executantul. Documentele vor fi transmise online. După obținerea tuturor avizelor, lucrările de execuție ale branșamentului tău trebuie finalizate în termen de maximum 90 de zile calendaristice.

Creează un cont online

Responsabil:

prosumator

O firmă atestată de către ANRE, pe care o alegi, întocmește dosarul instalației de utilizare, care conține documente necesare pentru continuarea procesului. Informații suplimentare despre dosarul de utilizare pot fi găsite aici. Dosarul complet poate fi transmis din contul tău online, prin e-mail sau prin încărcare directă aici.

Responsabil:

distribuitor

Durată estimată:

5 zile lucrătoare

Verificăm lucrările executate și, dacă totul este conform, instalația de racordare (instalația din afara proprietății tale, până la contor) va fi pusă în funcțiune.

Responsabil:

distribuitor

Durată estimată:

14 zile

După montarea instalației de producere și transmiterea documentației acesteia către noi, vom actualiza certificatul de racordare în cel mult 14 zile de la depunerea documentației complete și finalizarea instalației de racordare. Prin certificatul de racordare atestăm că vom avea un loc nou de consum și producere în rețea. În cele 14 zile menționate anterior vom înlocui contorul de energie electrică.

Responsabil:

prosumator

Pentru a utiliza și a injecta în rețea energia electrică, trebuie să închei un contract cu un furnizor de energie electrică.

Responsabil:

distribuitor

Durată estimată:

5 zile lucrătoare

După semnarea contractului cu furnizorul vom pune sub tensiune instalația de utilizare în cel mult cinci zile lucrătoare.

Responsabil:

distribuitor

La finalul procesului de racordare, vom regulariza costurile pe baza documentelor și a cheltuielilor prevăzute în ATR. Dacă este cazul, vei primi înapoi o parte din cheltuieli, conform formulelor de calcul stabilite de ANRE pe care le aplicăm.