Proiect de modernizare în localitatea Manasia, județul Ialomița
Manasia, județul Ialomița
Proiect: „Creșterea siguranței în alimentare a liniei de 20 kV în Manasia, județul Ialomiţa”
Valoarea totală, cu reflectarea procentului de finanțare prin Fondul pentru modernizare:
Valoarea totală a proiectului este de 53.781.934,38 lei, inclusiv TVA.
Valoarea maximă asigurată din Fondul pentru modernizare este de 80% din cheltuielile eligibile, respectiv 33.048.991,38 lei.
Valoarea asigurată de beneficiar (RED) este de 20.732.943,00 lei, inclusiv TVA.
Localizare, cu identificarea fiecărei investiții:
Amplasamentul obiectivului de investiții se află în municipiul Urziceni (intravilan și extravilan), comuna Manasia (intravilan și extravilan) și comuna Gârbovi (intravilan și extravilan). Acesta aparține domeniului public al statului, domeniul public al județului Ialomița, domeniu public al municipiului Urziceni, domeniul public al comunelor Manasia și Gârbovi și unor persoane fizice și/sau juridice. Terenul pe care se vor executa lucrările aparține domeniului public al orașului Urziceni, comunei Gârbovi și localității Manasia.
Activitățile principale ale proiectului
Componentele proiectului sunt stratificate pe mai multe niveluri, după tipul obiectivelor, astfel:
Componenta C1:
Modernizare linie 20 kV Manasia, plecare din stația de transformare 110/20kV Bărbulești, din care se vor alimenta posturile reproiectate și nou înființate (PTAB/PC).
Componenta C2:
Modernizare PTA-uri prin înlocuire cu PTAB-uri noi, inclusiv extinderea capacității de distribuție prin înființarea unor noi posturi (PTAB/PC). Rețelele de MT se vor reconfigura. Se vor dezafecta cele 12 PTA-uri existente.
Componenta C3:
Modernizare PT-uri (digitalizare), inclusiv instalarea de echipamente de telecontrol și integrare în SCADA/ADMS. Extinderea monitorizării rețelei de JT pentru calitatea energiei livrate consumatorilor, prin instalarea de analizoare de calitate în fiecare PT. Securizarea exploatării și accesului la instalații electrice și instalarea de sisteme antiefracție (la toate PTAB-urile din aria de aplicabilitate – 13 posturi). Pregătirea infrastructurii pentru trecerea la comunicații securizate, pe fibră optică.
Componenta C4:
Integrarea noilor PTAB-uri în reţeaua de distribuţie de JT. Rețelele de JT aferente se vor reconfigura. Pentru preluarea consumatorilor existenți se vor monta la exteriorul PT-urilor noi și la baza primilor stâlpi JT casete stradale, puncte de aprindere trifazate, blocuri de măsură.
Componenta C5:
Modernizare linii JT (forță și iluminat) și branșamente, prin înlocuirea conductoarelor care au izolație îmbătrânită cu conductoare izolate torsadate, precum și modernizarea branșamentelor aferente celor 1.957 de consumatori JT. Montare blocuri de măsură și protecție pe domeniul public, pe stâlpi, pentru cei 1.957 de consumatori.
Componenta C6:
Refacerea coloanelor de distribuție abonați, pentru cei 1.957 de consumatori JT, ale căror grupuri de măsură au fost scoase la limita de proprietate.
Prin realizarea componentelor de mai sus, se urmăresc aspectele:
- reducerea cheltuielilor de operare, care este un parametru de performanță impus de ANRE și influențează costurile incluse în tariful de distribuție, plătit de consumatori;
- creșterea capacității de distribuție și a fiabilității pentru rețeaua de MT și JT modernizată și furnizarea energiei la standarde europene;
- creșterea continuității serviciului și reducerea efectelor întreruperilor neplanificate de funcționare. Reducerea timpilor de întrerupere a serviciului și a numărului de deranjamente/incidente cauzate de căderi de echipamente în timpul serviciului, ca urmare a depășirii sarcinii normale sau a unor dezechilibre în consum, și planificarea acestor parametri, la nivelul rețelei;
- reducerea pierderilor tehnice și utilizarea mai eficientă a energiei prin introducerea telecontrolului și integrarea rețelei de MT/JT în sistemele centralizate de monitorizare, comandă și control (ADMS/SCADA);
- reconfigurarea rețelei de distribuție la MT, trecerea rețelei MT din aerian în subteran, acolo unde este posibil, precum și reorientarea traseelor de cabluri pe domeniul public, fapt care asigură o accesibilitate superioară la rețele pentru intervenții și mentenanță;
- creșterea gradului de inteligență al rețelei, extinderea monitorizării acesteia și integrarea în sistemul centralizat de telecontrol de la distanță (SCADA/ADMS), care permite gestionarea directă, automatizată și cu performanțe crescute a distribuției de energie electrică;
- utilizarea supravegherii video a obiectivelor pentru descurajarea vandalizării instalațiilor, de orice fel, și sprijin în diagnosticarea unor defecțiuni posibile în condiții meteo deosebite.
Indicatorii proiectului
Nr. crt. | Indicator | Valoare la începutul perioadei de implementare (media 2014-2021 ) | VALOARE ȚINTĂ la sfârșitul perioadei de implementare |
---|---|---|---|
1 | Reducere SAIDI [minute/consumator] | 0,540 | 0,354 |
2 | Reducere SAIFI [număr întreruperi/consumator] | 0,021 | 0,014 |
3 | Reducere CPT (tehnic) [MWh/an] | 1.723,93 | 1.275,78 |
4 | Reducere emisii CO2 [tone/an] | 0 | Cca. 147,89 |
5 | Număr de consumatori noi care se pot racorda | 0 | Cca. 103 |
6 | Număr de producători noi care se pot racorda | 0 | Cca. 360 |
Date de contact pentru observații și întrebări despre implementarea proiectului: fonduri_europene@reteleelectrice.ro.
Comunicat de presă