1 August 2024

Companiile Rețele Electrice atrag noi finanțări europene, de 191 milioane lei, pentru investiții în infrastructura de distribuție

București – Ministerul Energiei și companiile Rețele Electrice Muntenia, Rețele Electrice Banat și Rețele Electrice Dobrogea (parte a grupului PPC în România) au semnat trei noi contracte de finanțare nerambursabilă prin Fondul pentru Modernizare, pentru proiecte care vizează infrastructura de distribuție de energie electrică în județele Ilfov, Călărași și Arad.

Cele trei proiecte de investiții care vor fi derulate de către operatorii de distribuție de energie electrică au o valoare totală de peste 265 milioane de lei (fără TVA), din care suma acoperită prin Fondul de Modernizare va fi de circa 191 milioane de lei (fără TVA).

Proiectele vizează îmbunătățirea calității serviciilor pentru consumatorii din comuna Mogoșoaia (Ilfov), comuna Perișoru (județul Călărași), precum și orașul Nădlac (județul Arad). Ca parte a proiectelor, peste 90 de posturi de transformare vor fi modernizate, precum și aproximativ 126 de km de rețea de medie tensiune, respectiv 170 de km de cabluri de joasă tensiune, iar aproximativ 5.000 de branșamente vor fi refăcute.

Rețele Electrice Muntenia va implementa un proiect ce vizează localitatea Mogoșoaia și, parțial, Chitila, Ilfov, unde valoarea totală a proiectului este de 61,4 milioane de lei, fără TVA, din care valoarea maximă asigurată din Fondul pentru Modernizare este de 48,3 milioane de lei. Vor fi vizate în total 58 de posturi de transformare, din care 25 existente și 33 care urmează să fie instalate. Rețeaua de medie tensiune va fi modernizată și extinsă pe o lungime de peste 80 de km, din care 57 de km de cabluri înlocuite și 22,6 km nou instalate. De asemenea, rețeaua de joasă tensiune va fi extinsă cu aproape 6 km.

Rețele Electrice Dobrogea va derula în județul Călărași un proiect de modernizare a liniei electrice aeriene (LEA) 20kV din zona comunei Perișoru, cu o valoare de 81,3 milioane de lei, fără TVA, din care suma maximă din Fondul pentru Modernizare este de 57 milioane de lei. Lucrările vor consta în modernizarea rețelelor de medie și joasă tensiune pe distanță însumată de aproximativ 85 de km, prin înlocuirea cablurilor și conductoarelor MT și JT, modernizarea a 11 posturi de transformare și instalarea de 9 posturi noi, introducerea elementelor de rețea în sistem de telecontrol și refacerea a peste 2.500 de branșamente.

Rețele Electrice Banat va implementa un proiect în localitatea Nădlac, județul Arad. Proiectul de modernizare care va fi derulat de către operatorul de distribuție a energiei electrice va consta în trecerea parțială în subteran a liniilor aeriene de medie tensiune pe o distanță de 13,5 km, demontarea unui număr de 18 posturi de transformare aeriene și transformarea în anvelopă de beton, trecerea parțială în subteran a unor linii electrice aeriene (LEA) de joasă tensiune și înlocuirea conductoarelor cu unele izolate pe o lungime totală de 155 km. De asemenea, peste 2.700 de branșamente vor fi înlocuite. Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 122,5 milioane de lei, fără TVA, din care valoarea maximă asigurată din Fondul pentru Modernizare este de 85,9 milioane de lei.

Valabilitatea celor trei contracte se încheie la expirarea perioadei de monitorizare a durabilității proiectelor, adică 5 ani de la data punerii în funcțiune a investițiilor.

Cele trei contracte semnate astăzi, cu o valoare totală de aproape 265 milioane de lei, se adaugă celorlalte 12 deja semnate în ultimul an, prin care am securizat cel puțin un proiect de anvergură în fiecare dintre județele unde ne desfășurăm activitatea. Astfel, avem în derulare, în diferite stadii, proiecte de peste 1,1 miliarde de lei susținute prin Fondul de Modernizare, în beneficiul consumatorilor din comunități diverse din nouă județe. Ne concentrăm în egală măsură pe lucrări din zone rurale și urbane mici unde trecem o parte a rețelelor de medie tensiune în subteran pentru a crește gradul de reziliență al acestora, protejându-le de condiții meteo extreme și facem același lucru și cu o parte dintre posturile de transformare pe care le trecem de pe stâlp în anvelope de beton sau le modernizăm pe cele existente. Vizăm și localități din zona periurbană a Bucureștiului, cu grad accelerat de dezvoltare, pentru care este nevoie de redimensionarea structurii elementelor de rețea. Cu fiecare nou proiect avansăm pentru a spori gradul de reziliență al rețelei de distribuție pentru tranziția energetică și pentru a ne demonstra angajamentul față de clienții noștri.

Mihai Pește, director general al companiilor Rețele Electrice

Până în prezent, valoarea totală a proiectelor din fonduri nerambursabile semnate prin Fondul pentru Modernizare de cele trei societăți Rețele Electrice  (inclusiv a celor la care se face referire mai sus) se ridică la peste 1,1 miliarde de lei fără TVA, din care valoarea granturilor este de peste 844 milioane de lei, fără TVA.

Companiile Rețele Electrice operează rețele cu o lungime totală de peste 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele electrice operate de către cele trei companii Rețele Electrice numără 288 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.

Companiile Rețele Electrice atrag noi finanțări europene, de 191 milioane lei, pentru investiții în infrastructura de distribuție
pdf (658.44 KB)
Descarcă