17 May 2023

E-Distribuție Muntenia investește 7 milioane de lei în creșterea capacității instalate a stației de transformare Dudești din București, în beneficiul a 7.700 de clienți

București, 17 mai 2023 – E-Distribuţie Muntenia, operatorul de distribuție a energiei electrice în București și în județele Ilfov și Giurgiu, parte a grupului Enel, a finalizat lucrările de amplificare și continuă modernizarea și extinderea rețelei de 20 kV a stației de transformare Dudești 110/20/6kV din București, în cadrul unei investiții de aproape 7 milioane de lei.

Capacitatea totală instalată a stației de transformare a fost crescută de la 100 MVA la 130 MVA prin înlocuirea celor două transformatoare 110/20 kV de câte 25 MVA fiecare, cu unele de câte 40 MVA cu pierderi reduse. În plus, barele de medie tensiune au fost izolate pentru creșterea siguranței în funcționarea sistemului de distribuție, dar și pentru a proteja fauna din zonă. Amplificarea celor două transformatoare de 110/20kV permite E-Distribuție Muntenia să eficientizeze atât racordarea de noi clienți în zona respectivă, aflată într-o puternică expansiune, cât și derularea unor ample programe de trecere a rețelei de medie tensiune la 20kV. Stația funcționează de la sfârșitul anilor ’60 și deservește acum aproximativ 7.700 de consumatori de medie și joasă tensiune, printre aceștia fiind și clienți industriali, respectiv companii de comerț.

În perioada 2020-2022, în urma unei alte investiții care s-a ridicat la aproximativ 8 milioane de lei, au fost finalizate și lucrările de modernizare a secțiunii de medie tensiune 6kV a stației care au permis integrarea acesteia în telecontrol. În perioada următoare vor fi montate și corpuri de iluminat cu LED în acest spațiu pentru a asigura un nivel ridicat de eficiență energetică. Un număr de 36 de noi celule de 6kV asigură creșterea siguranței în funcționarea sistemului de distribuție de medie tensiune din zonă, creând condiții optime pentru furnizarea de energie electrică clienților industriali încă alimentati la acest nivel de tensiune. Stația Dudești este un nod energetic important pentru estul Bucurestiului, dispunând de o configurație de 12 celule de înaltă tensiune de 110 kV, respectiv 28 celule de 20 kV și 36 de celule de 6 kV de medie tensiune.

Stația este dotată cu echipamente de telecomunicații ce asigură integrarea acesteia în sistemul de telecontrol încă din 2011 pentru nivelele de tensiune 110 kV și 20 kV și, din 2021, pentru nivelul de tensiune de 6 kV. Sistemul de telecontrol permite E-Distribuție Muntenia să efectueze manevre rapid, de la distanță, în cazul în care în rețea se înregistrează avarii, pentru a realimenta consumatorii afectați în cel mai scurt timp posibil, făra a mai fi nevoie de deplasarea unei echipe. În București, E-Distribuție Muntenia operează 70 stații de transformare, pentru a asigura alimentarea în condiții optime a consumatorilor.

„Proiectele de modernizare și amplificare a stației electrice de transformare Dudești cresc siguranţa în exploatarea reţelei de distribuţie şi în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, în același timp protejând mediul prin utilizarea unor echipamente moderne, la standarde înalte de performanță. Prin astfel de proiecte, în calitate de operator de distribuție, unim toate fluxurile, fiind punctul de legătură între consumatori, respectiv producatori și transportator. În plus, contribuim activ la procesul de electrificare”

a declarat Monica Hodor, Director General al companiilor E-Distribuție.

E-Distribuție Muntenia este distribuitorul cu cel mai bun indicator SAIDI (durata medie a întreruperilor în reţea pentru un utilizator, pe parcursul unui an), în România în 2021, cu 98,52 de minute pentru întreruperi neplanificate, mult sub media națională.

Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de peste 133.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Sud Muntenia (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului Enel. Rețelele electrice operate de către cele trei companii E-Distribuție numără 287 stații de transformare și peste 24.000 de posturi de transformare. În 2022, acestea au distribuit 15,5 TWh de energie electrică, prin linii electrice de înaltă, medie și joasă tensiune.

E-Distribuție Muntenia investește 7 milioane de lei în creșterea capacității instalate a stației de transformare Dudești din București, în beneficiul a 7.700 de clienți
pdf (190.86 KB)
Descarcă