Sustenabilitate
Recunoaștem rolul pe care îl avem în dezvoltarea unui viitor sustenabil prin crearea de valoare comună pentru companie, societate și mediu, integrând acest obiectiv în strategia noastră de creștere pe termen lung.
Provocările actuale, precum schimbările climatice, impactul asupra biodiversității și inegalitățile sociale, împreună cu oportunitățile care apar odată cu tranziția energetică, plasează dezvoltarea durabilă în centrul strategiei noastre pe termen lung. Ne propunem să adoptăm un model de creștere eficientă și incluzivă, aliniat la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU.
Principiile fundamentale ale strategiei noastre includ asigurarea unui mediu de lucru sigur și echitabil, contribuția semnificativă la economia locală, sprijinirea comunităților în care activăm și reducerea impactului asupra mediului. Suntem permanent în căutarea unor mecanisme de integrare a factorilor de sustenabilitate pe întregul lanț valoric și de adoptare a principiilor economiei circulare.
Strategia noastră se bazează pe modelul Creating Shared Value (CSV), care promovează crearea de valoare comună pentru companie, societate și mediu. Acești parametri sunt puncte de referință în toate deciziile noastre operaționale, menite să susțină îndeplinirea misiunii și a obiectivelor noastre strategice de sustenabilitate.